Ministrul Transporturilor anunţă comasarea instituţiilor din subordine
Publicat de Lica Simona, 30 octombrie 2023, 12:04
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, astăzi, la Curtea de Argeș, că se lucrează la un plan de reducere a numărului instituţiilor din subordine: ”În acest moment, e în lucru o reorganizare, sunt 53 de instituţii (…), aflate în coordonarea Ministerului Transportului. Eu am format o echipă (…), astfel încât să reducem din acest număr de instituţii (…) şi vom fi capabili, în perioada imediat următoare, să prezentăm prim-ministrului această reducere”, a declarat Sorin Grindeanu, care a adăugat că, în acest context, spitalele din subordinea sau în coordonarea Ministerului Transportului ar trebui să ajungă la Ministerul Sănătăţii, la universităţile de medicină sau la autorităţile locale: „Ministerul Transporturilor nu e Ministerul Sănătăţii. (…) aceste spitale le vom da ori către autorităţi locale, ori către Ministerul Sănătăţii”, a mai declarant ministrul Grindeanu. Pe de altă parte, în opinia sa, jumătate dintre instituţiile din subordine ar trebui comasate.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacşu şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, au efectuat, luni, o vizită, pe şantierul autostrăzii Sibiu-Piteşti, Secţiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeş.
Sursa: Agerpres
foto: arhiva