Mehedinți: Investiții importante, în două comune, prin programul ”Anghel Saligny”
Publicat de Lica Simona, 2 noiembrie 2023, 10:56
Două comune mehedințene, Pristol și Bâlvănești, primesc bani prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Autoritățile din cele două localități au semnat contractele de finanțare. Astfel, în comuna Pristol, se va realiza sistemul de canalizare menajeră și stația de epurare necesară funcționării, valoarea investiției fiind de aproape 12 milioane de lei. În Bâlvânești, se vor moderniza drumurile locale, din toate cele patru sate ale comunei, în lungime totală de 7,6 km. Valoarea contractului este de peste 10 milioane de lei.