Craiova: Trafic restricționat, sâmbătă, pe strada A.I.Cuza
Publicat de Lica Simona, 3 noiembrie 2023, 11:38
Primăria Municipiului Craiova anunţă restricții de circulație pe str. A.I. Cuza, în vederea desfășurării lucrărilor de amplasare a unor piese de mobilier urban. Astfel, sâmbătă, 4 noiembrie, în intervalul orar 07.00 – 16.00, se va restricționa circulaţia rutieră pe str. A.I. Cuza, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Romul şi intersecţia cu str. Arieş. Accesul în zona restricţionată va fi permis autovehiculelor cu regim de circulație prioritară, riveranilor, care nu au alt acces către proprietate, și vehiculelor care transportă persoane cu handicap. Traficul rutier, în zona şi perioada menţionate, va fi deviat pe arterele adiacente.