DSVSA Olt: Focar de gripă aviară, la Drăghiceni
Publicat de Lica Simona, 4 noiembrie 2023, 14:59
A fost confirmat un focar de gripă aviară, la lebede găsite moarte, pe o baltă din comuna Drăghiceni, au informat reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt. În acest context, s-au stabilit măsuri şi restricţii privind deplasarea şi comercializarea păsărilor, pentru localităţile de pe o rază de 10 kilometri. În zona de restricţii, nu sunt exploataţii comerciale, care deţin specii cu receptivitate la influenţă aviară. Păsările din zonele supuse restricţiilor sunt monitorizate permanent, a mai informat DSVSA Olt. Nu au mai fost semnalate suspiciuni de boală la păsări sălbatice sau domestice.