Craiova: Simpozionul ”Monica Lovinescu – 100 de ani de la naștere”, la Muzeul Cărții și Exilului Românesc
Publicat de Lica Simona, 16 noiembrie 2023, 12:06
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin Muzeul Cărții și Exilului Românesc din Craiova, organizează, în perioada 18-20 noiembrie 2023, la Muzeul Cărții și Exilului Românesc, simpozionul MMonica Lovinescu – 100 de ani de la naștere”. Evenimentul își propune să aducă în centrul dezbaterilor viața și opera criticului literar și omului de radio Monica Lovinescu, una dintre cele mai puternice voci ale exilului românesc.
Pe parcursul celor trei zile, se vor organiza sesiuni de comunicări, ce abordează teme privind viața și opera Monicăi Lovinescu, vizionare filmului din colecția ”Memoria Exilului Românesc la TVR” și vernisajul expoziției intitulate ”Monica Lovinescu în colecțiile Muzeului Cărții și Exilului Românesc”.
Sesiunile de comunicări vor fi susținute de cercetătorii Muzeului Cărții și Exilului Românesc și de invitații prof. univ. dr. Radu Carp și conf. univ. dr. Mireille Rădoi, Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.