DSVSA GORJ reamintește cetățenilor că este interzisă comercializarea cărnii şi produselor din carne provenite de la porcul din gospodărie
Publicat de Cosmin Meca, 12 decembrie 2023, 10:30
Direcţia Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj reamintește cetățenilor că este interzisă comercializarea cărnii şi produselor din carne provenite de la porcul din gospodărie.
De asemenea, recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.
Doar în felul acesta vor avea certitudinea că atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică, precizează D.S.V.S.A. Gorj.