Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Deputaţii au adoptat, ieri mai multe măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale

Deputaţii au adoptat, ieri mai multe măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale

Publicat de Cosmin Meca, 20 decembrie 2023, 09:23

Vor fi considerate infracţiuni: nereţinerea impozitelor şi a contribuţiilor, actele contabile pentru cheltuieli fictive, executarea de evidenţe contabile duble sau utilizarea de aparate de marcat care nu sunt conectate la sistemul informatic naţional de control.

Există însă posibilitatea ca fapta să nu fie pedepsită – de exemplu, în cazul în care prejudiciul nu depăşeşte un milion de euro şi este plătită efectiv şi integral valoarea lui majorată cu 15 la sută la care se adaugă dobânzi şi penalităţi.

Fostul ministru al justiţiei, deputatul USR, Stelian Ion, susţine că, prin astfel de prevederi, puterea nu face decât să dezincrimineze evaziunea fiscală :


Acuzaţiile au fost respinse de viceliderul grupului PNL, Florin Roman:


Camera Deputaţilor este for decizional. Dacă nu va fi atacat la Curtea Constituţională, actul normativ va merge la Preşedintele României pentru promulgare.

Etichete:
Campania electorală s-a încheiat, urmează votul pentru alegerea președintelui
National sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:56

Campania electorală s-a încheiat, urmează votul pentru alegerea președintelui

Campania electorală s-a încheiat, urmează votul pentru alegerea...

Campania electorală s-a încheiat, urmează votul pentru alegerea președintelui
Viktor Orban: aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen va fi votată pe 12 decembrie
National vineri, 22 noiembrie 2024, 17:14

Viktor Orban: aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen va fi votată pe 12 decembrie

Aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen va fi votată pe 12...

Viktor Orban: aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen va fi votată pe 12 decembrie
Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave
National vineri, 22 noiembrie 2024, 15:30

Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave

Servicii gratuite pentru persoanele asigurate la...

Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave
Noul val de ninsori abundente a creat haos pe șoselele din țară și pe calea ferată
National vineri, 22 noiembrie 2024, 08:34

Noul val de ninsori abundente a creat haos pe șoselele din țară și pe calea ferată

Noul val de ninsori abundente a creat haos pe șoselele din țară și pe calea...

Noul val de ninsori abundente a creat haos pe șoselele din țară și pe calea ferată
National joi, 21 noiembrie 2024, 18:56

Exerciții cu avioane de luptă la joasă înălțime

Exerciții cu avioane de luptă la joasă...

Exerciții cu avioane de luptă la joasă înălțime
National joi, 21 noiembrie 2024, 16:56

Ajutor de stat pentru întreprinderile mari consumatoare de energie

Comisia Europeană a aprobat o schema de ajutor de stat a...

Ajutor de stat pentru întreprinderile mari consumatoare de energie
National joi, 21 noiembrie 2024, 16:32

𝐀𝐣𝐮𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐮𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ pentru 𝟒𝟑𝟎 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐞

Ajutoare pentru familii și persoane singure aflate în situații de...

𝐀𝐣𝐮𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐮𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ pentru 𝟒𝟑𝟎 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐞
National joi, 21 noiembrie 2024, 15:47

Guvernul aprobă memorandumul pentru lansarea proiectului „Drona Românească”

Se lansează proiectul „Drona...

Guvernul aprobă memorandumul pentru lansarea proiectului „Drona Românească”