Revelionul adună comunitatea din comuna Plopșoru în jurul Focului Dacic
Publicat de Alin Cirtina, 30 decembrie 2023, 16:52
Autorităţile din comuna gorjeană Plopşoru păstrează obiceiul din fiecare an de a invita toţi oamenii locului la petrecerea de Revelion din curtea primăriei.
După hora din jurul pomului de Crăciun, cetăţenii comunei, în frunte cu primarul Grigorie Petre, se strâng în jurul focului dacic, obicei strămoşesc care alungă spiritele rele şi vesteşte un an nou cu belşug şi bucurii.
Se spune că strămoșii noștri creau acel foc, pentru a căpăta energie, fiindcă privirile îndreptate spre jăratecul focului, primeau și transmiteau în trupuri, o mare energie.
La lumina artificiilor se ciocnesc pahare cu vin şi ţuică fiartă iar spre mijlocul serii are loc un spectacol de artificii.
Cetăţenii comunei Plopşoru pot rămâne în jurul focului până spre dimineaţă, ascultând muzică tradiţională.
A consemnat Răzvan Stoichițoiu – Radio România Actualități.
Sursă foto: Răzvan Stoichițoiu – Radio România Actualități.