Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a avut, la Bucureşti, o întrevedere cu omologul său român, Luminiţa Odobescu
Publicat de Alin Cirtina, 23 ianuarie 2024, 18:16
Ministrul de Externe al Republicii Moldova, vicepremierul Nicu Popescu, se află, astăzi, la Bucureşti, unde a avut o întrevedere cu omologul său român, Luminiţa Odobescu, dar şi cu alţi oficiali.
Discuţiile au vizat aprofundarea parteneriautului dintre cele două state, dar şi procesul prin care Chişinăul trebuie să treacă pe drumul integrării în Uniunea Europeană.
Luminiţa Odobescu a afirmat că doar prin colaborare se pot consolida instituţiile democratice, iar România va fi în continuare cel mai activ susţinător al Republicii Moldova în Europa şi în lume.
La rândul său, Nicu Popescu a subliniat că doar alături de România, ţara sa va putea atinge obiectivul de a se integra în Uniunea Europeană.
A consemnta Andrei Şerban, Radio România Actualități.
Sursă foto: Agerpres