Transporturi agabaritice
Publicat de Puiu Vulea, 29 ianuarie 2024, 19:45
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că luni, 29 ianuarie, în județul Argeș, începând cu ora 22:00, se vor deplasa șase transporturi agabaritice pe traseul Albota – DN 65 – Pitești – Bascov. Acestea sunt formate dintr-un camion fiecare, cu lungimea de 49 de metri și cu mase cuprinse între 92 și 95 de tone.
Transporturile vor fi însoțite pe traseul precizat, de echipaje de poliție rutieră.