Prognoza meteo – 25/26 februarie
Publicat de Puiu Vulea, 25 februarie 2024, 18:57
La noapte, în Oltenia, cerul va prezenta înnorări temporare, iar pe arii restrânse va ploua. Vântul va sufla slab, până la moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 și 8 grade Celsius. Izolat, va fi ceață.
Mâine, vremea se menține deosebit de caldă pentru această dată calendaristică, în cea mai mare parte a regiunii. Cerul va prezenta înnorări temporare și, izolat, în nordul regiunii, va ploua. Vântul va sufla slab, până la moderat, cu intensificări izolate, la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 18 grade Celsius.