Control la Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, după ce au apărut informaţii că un copil ar fi fost abuzat sexual de colegi în incinta unităţii
Publicat de Cosmin Meca, 5 martie 2024, 09:27
O echipă a Inspectoratului scolar al Municipiului București face un control la scoala Gimnazială ‘Nicolae Titulescu’, după ce au apărut informații că un copil ar fi fost abuzat sexual de colegi, în incinta unității.
Mai mulți părinți s-au strâns ieri în curtea școlii și au reclamat asigurarea securității copiilor lor, a declarat secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion.
Ministrul Ligia Deca a solicitat Inspectoratului scolar să transmită Ministerului concluziile cercetării și a reiterat obligația școlilor de a întreprinde demersurile prevăzute în Procedura privind gestionarea cazurilor de violență, care stabilește foarte clar pașii de urmat în cazul agresiunilor de orice tip, indiferent dacă sunt semnalate de elevi, cadre didactice sau părinți.
Într-un comunicat se precizează că de acest caz se ocupă Parchetul de pe lângă Tribunalul București.