Prognoza meteo, 18 martie
Publicat de Alin Cirtina, 18 martie 2024, 08:51
Astăzi vremea se menține ușor mai caldă decât normalul termic al datei calendaristice în cea mai mare parte a regiunii.
Cerul va prezenta înnorări temporare și îndeosebi în partea a doua a intervalului, izolat va ploua slab. La munte treptat vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab până la moderat cu intensificări izolate în jumătatea sud-vestică a regiunii în cursul zilei cu viteze la rafală de 45-50 de km/h și la munte unde vor fi rafale de 55-65 de km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 și 17° iar cele minime în general între 0 și 4°. Izolat vor fi condiții de ceață.
Sursă Centrul Meteorologic Regional Oltenia.
Sursă foto: pexels.com