Festivalul Internațional Shakespeare Craiova 2024 (16 – 26 mai)/Un Shakespeare pentru fiecare: Shakespeare Village
Publicat de Lica Simona, 3 aprilie 2024, 15:25
Carla’s Dreams, Vama, Vița de Vie și Byron, printre trupele care concertează, anul acesta, la Festivalul Internațional Shakespeare
La 30 de ani de la prima ediție, Festivalul Internațional Shakespeare, Craiova prilejuiește o călătorie în spațiu și timp, până în anul 1600, în epoca elisabetană. Construit de la zero pe Hipodromul Craiova, Shakespeare Village va fi o replică a unui sat tradițional englezesc de la 1600, care va găzdui spectacole de teatru, ateliere, activități pentru copii și activări pe timpul zilei, în tip ce serile vor fi dedicate concertelor și petrecerilor.
„Vom reinterpreta un sat din epoca elisabetană, sprijiniți de Griffin Historical din UK, o echipă de specialiști în servicii istorice pentru industriile de patrimoniu și divertisment. Vom avea acolo echipe de fierari, croitori, cizmari și artizani din Marea Britanie, dar și meșteri artizani din România, care vor veni cu propriile lor produse”, a declarat Vlad Drăgulescu, președintele festivalului, care a dezvoltat conceptul, alături de regizorul britanic Philip Parr. Implementarea proiectului este realizată de o echipă de arhitecți profesioniști de la Getrix Comunitate.
Shakespeare Village își propune să îi transpună pe vizitatori în epoca marelui dramaturg, dar va fi, totodată, un spațiu neconvențional de spectacole și concerte, găzduind peste 70 de evenimente, în 11 zile.
În prima zi a Festivalului Shakespeare, pe 16 mai, intrarea va fi liberă, iar, pe scena Shakespeare Village, va urca compania germană Woods of Birnam, cu Macbeth in concert, un concept de Christian Friedel, actorul principal din „The Zone of Interest”, filmul nominalizat, anul acesta, la 5 Premii Oscar și câștigător al Marelui Premiu de la Cannes.
Concertele vor continua, în fiecare zi a festivalului, iar pe scenă vor urca trupe precum Carla’s Dreams, Robin and the Backstabbers, om la lună, Vița de Vie, Jarl Flamar, Byron, Timpuri Noi sau Vama, dar și trupe și Dj locali.
Accesul în Shakespeare Village se va face pe baza biletelor sau a abonamentelor, care încep de la 34 de lei/zi. Detalii despre programul complet, bilete și abonamente: https://www.shakespearefestival.online/village/
Pe lângă evenimentele din Shakespeare Village, secțiunea de concerte a Festivalului Internațional Shakespeare va cuprinde o seară specială: miercuri, 22 mai, concertele și petrecerea se mută pe dealul Bucovăț, pentru o seară specială: Panoramic Night. Pe scena de la Zion Gardens vor urca trupele Gândul Mâței și Alternosfera, urmate de un DJ set semnat de Andrei YC.
Bilete pentru Panoramic Night aici: https://www.shakespearefestival.online/zion-garden/
Aflat, anul acesta, la al 30-lea an de existență, Festivalul Internațional Shakespeare, Craiova, va însuma peste 300 de spectacole și evenimente și va reuni unele dintre cele mai mari nume de regizori de teatru de talie mondială ai momentului, între care Robert Wilson, Declan Donnellan, Peter Brook sau Robert Lepage.
Organizatori ai Festivalului Internațional Shakespeare: Fundația Shakespeare, Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, București.