Centralele de apartament nu vor fi interzise. Comisia Europeană: A fost o dezinformare
Publicat de Lica Simona, 5 aprilie 2024, 16:42
Uniunea Europeană nu interzice cazanele sau sistemele de încălzire – centrale, boilere, încălzitoare etc. – pe bază de combustibili fosili, transmite Comisia Europeană, într-un comunicat, în care combate dezinformările apărute pe această temă. Comisia precizează că directiva, care prevede eliminarea treptată, până în 2040, a cazanelor/sistemelor de încălzire alimentate cu combustibili fosili, nu interzice sistemele de încălzire pe gaz din clădirile existente.