Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai
Publicat de Lica Simona, 29 aprilie 2024, 16:35
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel, în anul 2009, continuă și în acest an. Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai 2024, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca întotdeauna, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române, prezente la Aeroportul Internaţional „Otopeni” – transmite biroul de presă al Patriarhiei.
Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor.
Și în acest an, Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, de la București, la Chișinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.
În aceeași seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.