Elicopterul în care se afla președintele Iranului, găsit complet ars. Moartea lui Ebrahim Raisi a fost anunțată
Publicat de Cosmin Meca, 20 mai 2024, 08:38
Echipele de căutare şi salvare ale Semilunii Roşii au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi, informează Al Jazeera.
UPDATE: Jurnalistul Sulaiman Ahmed anunță că multe dintre trupurile celor decedați în accidentul de elicopter au fost arse și pot fi identificate.
UPDATE: Agenţia de știri iraniană Mehr a anunţat, luni dimineaţă, că preşedintele iranian Ebrahim Raisi a murit în urma prăbuşirii elicopterului în care se afla.
Agenţia semioficială a precizat că Ebrahim Raisi, ministrul de Externe Hossein Amirabdollahian şi alţi ocupanţi ai elicopterului prăbuşit, inclusiv guvernatorul provinciei Azerbaidjanului de Est, Malek Rahmati, au fost „martirizaţi”.
Nu există încă o confirmare oficială a morţii lui Raisi, dar medicii au declarat că nu au găsit „niciun semn” de viaţă la locul prăbuşirii, mai notează News.ro.