Slovenia va recunoaște statul palestinian
Publicat de Puiu Vulea, 22 mai 2024, 17:19
Guvernul Sloveniei a anunţat, astăzi, că se va alătura în curând recunoaşterii statului palestinian pe care Spania, Irlanda şi Norvegia o vor oficializa pe 28 mai. Autoritatea Palestiniană şi gruparea Hamas, care administrează Fâşia Gaza, au salutat decizia aceastora, ca şi mai multe ţări arabe. Israelul a reacţionat furios, apreciind că această recunoaştere nu va face decât să alimenteze extremismul şi instabilitatea şi și-a rechemat pentru consultări ambasadorii în Irlanda şi Norvegia. Cel puţin 140 de membri ai ONU au recunoscut, deja, statul palestinian, dar mai multe puteri vestice nu au făcut-o. Franţa a anunţat, astăzi, că nu sunt întrunite condiţiile pentru ca decizia în acest sens să aibă un impact real asupra procesului vizând soluţia existenţei a două state.