Agenda electorală: alegeri locale – 24 mai
Publicat de Cosmin Meca, 24 mai 2024, 11:04
Cosmin Vasile, candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Dolj, anunță noi investiții în domeniul sănătății, la nivel de județ. După ce, recent, a fost inaugurată Clinica de Oncologie și Dermatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, după modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe și după realizarea Clinicii de Cardiologie Intervențională, Cosmin Vasile a anunțat investiții masive și la Spitalul Orășenesc „Așezămintele Brâncovenești” din Dăbuleni, Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, care este singurul spital specializat în tratarea tuberculozei din regiune, dar și la Unitatea Medico-Socială din comuna Brabova.
Candidatul PSD pentru un nou mandat la functia de primar al municipiului Dr.Tr. Severin, Marius Screciu, susține că printre obiectivele sale edilitare se numără: extinderea rețelei de gaze, creșterea calității vieții în fiecare cartier, dezvoltarea sistemului de mobilitate urbană și modernizarea parcurilor și a zonelor de agrement din oraș.
· Florin-Ion Măneanu, candidat la funcția de primar al municipiului Drobeta-Turnu Severin din partea Partidului Noua Dreaptă, vine în întâmpinarea electoratului cu un program naționalist revoluționar, numit „Contractul meu cu cetățenii Severinului”, care presupune, printre altele: scăderea substanțială a tuturor taxelor și impozitelor locale, ridicarea nivelului de trai al majorității locuitorilor, acordarea, în mod gratuity, de consultanță juridică și economică pentru absorbția fondurilor europene, pentru toți locuitorii Severinului. Totodată, candidatul PND – Florin Ion Măneanu își dorește începerea exploatării apei geotermane din subteran, pentru sporirea siguranței energetice a tuturor locuințelor din municipiu. Folosirea acestei resurse regenerabile va însemna lipsa de poluare și facturi de trei ori mai mici pentru severineni.
· Programul candidatului PNL la funcția de primar al Craiovei, Nicole Giugea, prevede transformarea Teatrului de Copii și Tineret ”Colibri” în Teatrul Municipal ”Amza Pellea”, cu două secții – secția de copii și tineret ”Alexandra și Horia Davidescu” și secția pentru adulți, dar și transformarea Casei de Cultură „Traian Demetrescu“ în Centrul de Proiecte Culturale „Traian Demetrescu“. Centrul de Proiecte ar urma să funcționeze pe modelul ARCUB-ului și va permite accesarea de fonduri guvernamentale sau europene pentru proiecte culturale.