MAI: Infracțiune de corupere a alegătorilor, în Caraș-Severin
Publicat de Lica Simona, 9 iunie 2024, 14:59
Comisar-șef de poliție, Monica Dajbog – purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne informează că, în întreaga țară, au fost semnalate 312 incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea, 114 nu s-au confirmat, iar 56 sunt în curs de verificare.
Angajații MAI au intervenit operativ. Au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale – 42 de amenzi, în valoare de peste 47.000 de lei și 45 de avertismente. Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru 65 de posibile infracțiuni”.
Printre exemplele oferite de comisar-șef de poliție Monica Dajbog este unul din zona Olteniei: ”În Caraș-Severin, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, aflat într-o mașină oprită în apropiere de o secție de vot, oferă bani alegătorilor. Polițiștii au găsit asupra bărbatului aproximativ 3.000 de lei, precum şi mai multe liste cu persoane de pe raza localității respective. A fost condus la secție și au fost întocmite acte procedurale pentru săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor”.
Următoarea declarație de presă va avea loc la ora 17.00.