Lucrările la tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești ating pragul de 70%
Publicat de Alin Cirtina, 12 iunie 2024, 10:04
Lucrările la tronsonul 1 al DEx 12 Craiova-Piteşti au ajuns la un grad de execuţie de peste 70%. Constructorul a lucrat în ritm energic şi dă asigurări că până la sfârşitul acestui an, lucrările vor fi finalizate.
La acest moment, s-a turnat asfaltul pe o porţiune mare şi se lucrează la terasamente, așternerea stratului de balast, turnarea plăcilor de suprabetonare aferente pasajelor, montarea grinzilor prefabricate din beton sau la giratoriul de la intersecția cu Centura Craiova Nord.
Reamintim că tronsonul 1 al DEx12 Craiova – Pitești, în lungime de 17,7 km, a fost relicitat după ce contractul cu italienii de la Tirrena Scavi a fost reziliat. Noul constructor, o asociere asocierea turco-română, are termen de finalizare a lucrărilor în primăvara anului viitor.
Cu toate acestea, având în vedere ritmul din șantier, mai mulți oficiali de la Transporturi estimează că lucrările ar putea fi terminate în avans, până la finalul acestui an.
Tronsonul Craiova – Robănești are ca punct de pornire Varianta de Ocolire Nord a municipiului Craiova, iar ca punct final limita județului Dolj cu Olt. Traseul traversează teritoriile administrative ale localităților Craiova, Ghercești, Pielești și Robănești.
A consemnat Isabela Stama Ioan, Radio Oltenia Craiova
Sursă foto: arhivă