Olt: locuințe nZeb plus pentru tineri din comunități marginalizate
Publicat de Puiu Vulea, 19 iunie 2024, 19:16
Autoritățile din Potcoava, județul Olt, au scos la licitație contractul de lucrări pentru construirea unor locuințe nZeb plus pentru tineri din comunități marginalizate și grupuri vulnerabile. Proiectul va costa peste 10 milioane de lei și este finanțat prin PNRR. Mai precis, este vorba de construirea a trei imobile de tip duplex. Companiile interesate mai au la dispoziție 10 zile pentru depunerea ofertelor, termenul fiind 28 iunie, ora 15.00. Clădirile nZeb plus sunt imobile de locuit al căror consum de energie este aproape egal cu zero și care produc o mare parte din energie din surse regenerabile.