Târgu Jiu: Anchetă la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, după Evaluarea Națională
Publicat de Lica Simona, 28 iunie 2024, 17:20
Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj a început o anchetă, după ce subiectele la Matematică au fost făcute publice, la puțin timp după începerea probei din cadrul Examenului de Evaluare Națională. Vizat este centrul de examen din cadrul Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. O verificare face și Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Instituția a și solicitat Ministerului Educației înlocuirea comisiei din centrul de examen respectiv. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice”, conform IPJ Gorj.