Alfred Bulai – dosar penal pentru folosirea funcţiei în scop sexual
Publicat de Puiu Vulea, 31 iulie 2024, 17:03
Zece persoane, posibil martori sau victime ale sociologului Alfred Bulai, au trimis mailuri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, la o zi după ce procurorii au făcut apel la cetăţeni să sesizeze autorităţile, dacă au informaţii despre caz. Mesajele nu sunt automat plângeri penale, acestea trebuie făcute după o audiere la Parchet, iar în cazul profesorului Bulai este deschis un dosar penal pentru folosirea funcţiei în scop sexual. Instituţia mai precizează că nu a primit nicio referire la profesorul Marius Pieleanu, pe care l-a acuzat de hărţuire sexuală fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall. Sociologul a fost în continuare chemat în studiourile de televiziune şi nu a existat nici o ancheta jurnalistică în acest caz, petrecut în urmă cu 16 ani, a scris Ana Birchall pe pagina ei de Facebook.