Connect with us

Meteo

Prognoza meteo, 15/16 august

Published

on

La noapte, în Oltenia, cerul va fi senin, iar vântul va sufla, în general, slab. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 18 și 23 de grade, izolat mai coborâte în nordul regiunii, spre 15 grade.

Mâine, vremea se menține caniculară, în cea mai mare parte a regiunii. Disconfortul termic va fi accentuat, chiar deosebit de accentuat, în sud și vest. După-amiaza și seara, vor fi înnorări temporar-accentuate, mai ales în nordul și estul regiunii, unde, pe arii restrânse, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări, pe scurtă durată ale vântului. Izolat, în zona de munte, cantitățile de apă pot fi de 15-20 de litri pe metru pătrat și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 38 de grade, mai ridicate în sudul și vestul regiunii, spre 39 – 41de grade.