CNI lansează licitația pentru asistență tehnică la noul stadion din Slatina
Publicat de Cosmin Meca, 26 august 2024, 09:46
Compania Națională de Investiții a scos la licitație contractul de asistență tehnică și dirigenție de șantier pentru construirea și dotarea noului stadion în Slatina.
Contractul are o valoare estimată de aproape 1,2 milioane de lei. Termenul până la care agenții economici interesați pot depune ofertele este 3 septembrie.
Noul stadion din Slatina va avea o capacitate de peste 10.000 de locuri, valoarea totală a investiției depășind 397 de milioane de lei.
Complexul va beneficia și de camere pentru cazarea sportivilor, o sală de conferințe, o zonă pentru fitness, SPA, centru de recuperare, cabinete medicale, parcări și o zonă pentru activități culturale în aer liber.