Premierul Marcel Ciolacu, în vizită oficială, la Softronic Craiova
Publicat de Lica Simona, 27 august 2024, 16:02
Aflat în vizită oficială la compania Softronic din Craiova, premierul Marcel Ciolacu a declarat că majorarea pragului de impozitare a pensiilor, de la 1 octombrie 2024, de la 2.000 de lei, cât este în prezent, la 3.000 de lei, nu are un impact semnificativ asupra bugetului: ”Nu este un efort bugetar foarte mare, în jur de 800 de milioane”, subliniind, totodată, că suma se încadrează în cheltuielile legate de recalcularea pensiilor. Estimările legate de cheltuielile cu recalcularea pensiilor au fost de 10 miliarde de lei, dar cifrele arată că există spațiu bugetar pentru majorarea pragului de impozitare a pensiilor.
Tot la Craiova, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că, joi, 29 august, încep probele pentru primele două locomotive, produse de compania Softronic, pe ruta Buftea.
Softronic, din Craiova, este singura fabrică de rame şi locomotive electrice din Europa de Est.