Constanța: apa a inundat străzile și în unele zone aproape că a acoperit autoturismele parcate
Publicat de Cosmin Meca, 31 august 2024, 17:54
A plouat torențial în ultimele ore în județul și în municipiul Constanța. Apa a inundat străzile și în unele zone chiar aproape că a acoperit autoturismele parcate. Peste 500 de persoane din județ au sunat la 112 în ultimele ore pentru a cere ajutor, fie pentru că le-au fost invadate de ape gospodăriile, fie pentru că au rămas blocate în trafic pe străzile inundate.
Explicația pentru inundațiile înregistrate este aceea că sistemul de canalizare nu a fost proiectat și nu a putut prelua întreaga cantitate de apă, care a fost una remarcabilă, a declarat Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al Regiei Locale de Apă.
Dobrogea este în continuare avertizată cu vreme instabilă. Este în vigoare un cod portocaliu de vreme rea, care vizează zona de litoral a județului Constanța. Până mâine dimineață acolo se anunță ploi torențiale și descărcări electrice.
În alte părți ale județului, dar și în zona de litoral din Tulcea, este în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică. Meteorologii spun că și în sudul țării vor exista astfel de manifestări ale vremii după-amiază și diseară.
Au fost actualizate și avertizările de inundații pe apele curgătoare din Dobrogea. Un cod roșu face referire la râurile din jumătatea de sud a județului Constanța, activ până mâine la prânz.
Alte cursuri de apă din Constanța și Tulcea sunt avertizate cu un cod portocaliu şi galben în acest sens. În paralel, canicula se menține și astăzi, în special în vestul țării. Este vorba de regiuni din Banat, Crișana, Maramureș, vestul Olteniei și nord-vestul Transilvaniei, avertizate cu un cod galben până pe 2 septembrie.