Din această lună intră în plată pesniile recalculate pe baza noii legi
Publicat de Cosmin Meca, 1 septembrie 2024, 10:11
Din această lună intră în plată pesniile recalculate pe baza noii legi , bazată pe principiul contributivităţii. Dintre cei 4,7 milioane de pensionari – 3,8 milioane vor primi mai mulţi bani, iar ceilalţi 900 de mii vor rămâne cu aceiaşi bani.
Chiar dacă au fost emise şi decizii de recalculare cu sume mai mici, acest lucru este valabil doar pe hârtie, iar pentru a reconfirma că nicio pensie nu va scădea, Ministerul Muncii şi Casa Naţională de Pensii le vor trimite scrisori explicative celor aflaţi în această situaţie, după cum a precizat preşedintele CNP, Daniel Baciu:
Între timp , Parlamentul are pe agendă un proiect de lege privind majorarea pragului de impozitare a pensiilor la 3000 de lei , astfel încât cei cu pensii majorate în urma recalculării să NU piardă nimic prin depăşirea actualului prag de 2000 de lei.
Coaliţia de guvernare PSD-PNL a convenit ca acest act normativ să intre în procedură parlamentară de urgenţă astfel încât să poată intra în vigoare în luna octombrie, după cum a precizat fostul ministru al muncii, Raluca Turcan: