Prognoza meteo – 15 septembrie
Publicat de Cosmin Meca, 15 septembrie 2024, 09:53
Astăzi, în Oltenia, vremea se menține mai rece, deosebit de rece în vestul regiunii. După-amiaza și seara, pe arii extinse, vor fi ploi și averse.
La munte, la altitudini mai mari de 2000 metri, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Izolat, cantitățile de apă vor cumula 15-20 de litri pe metru pătrat. Vântul va avea intensificări izolate la munte, cu viteze la rafală de 50-60 km/h.
Temperaturile maxime vor continua să scadă în vestul regiunii și vor fi cuprinse între 14 și 21 de grade iar cele minime, din cursul nopții, se vor încadra între 7 și 11 grade.