Universitatea Craiova a pierdut în deplasare cu Poli Iași
Publicat de Cosmin Meca, 16 septembrie 2024, 10:03
Universitatea Craiova a pierdut, ieri, în deplasare, cu Poli Iași, scor 2-0 ,într-un meci din etapa a 9-a a Superligii de fotbal. Ieşenii au câştigat la primul lor meci cu antrenorul Emil Săndoi pe banca tehnică, deşi au fost dominaţi de Universitatea, dar au ştiut să se adapteze mai bine condiţiilor, pe o ploaie insistentă şi un teren greu, iar pe final impracticabil.
Oltenii au un singur punct în ultimele trei etape. În etapa viitoare, Universitatea Craiova va evolua tot în deplsare, contra lui U Cluj (22 septembrie, ora 21.30).