35 500 de permise de călătorie gratuite DiscoverEU
Publicat de Puiu Vulea, 2 octombrie 2024, 16:04
Comisia Europeană tocmai a deschis candidaturile pentru cea mai recentă rundă a inițiativei DiscoverEU, fiind disponibile, în total, 35.500 de permise de călătorie.
Pentru a se califica, tinerii născuți între 1 ianuarie și 31 decembrie 2006 trebuie să răspundă mai întâi la un quiz format din cinci întrebări despre UE, împreună cu o întrebare suplimentară pe Portalul european pentru tineret.
Candidații vor fi clasificați pe baza răspunsurilor lor, iar permisele de călătorie vor fi distribuite pe baza acestui clasament. Cererea de propuneri este deschisă tinerilor din Uniunea Europeană și din țările asociate la programul Erasmus+, inclusiv Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia. Cererea de propuneri este deschisă până la 16 octombrie, ora 12:00 CET.
Solicitanții selectați vor avea posibilitatea de a călători în întreaga Europă timp de până la 30 de zile între 1 martie 2025 și 31 mai 2026 și, în plus față de permisul de călătorie gratuit, participanții vor primi un card de reducere cu peste 40.000 de oferte privind transportul public, cultura, cazarea, mâncarea, sportul și alte servicii. De asemenea, agențiile naționale Erasmus+ organizează reuniuni de informare înainte de plecare și întâlniri DiscoverEU, programe de învățare cu o durată cuprinsă între una și trei zile.