Spitalul Județean Târgu Jiu achiziționează echipament de cardiologie pediatrică
Publicat de Cosmin Meca, 7 octombrie 2024, 09:42
Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a alocat fondurile necesare pentru achiziția unui echipament performant destinat cardiologiei pediatrice.
La nivelul unității medicale este nevoie de un ecograf cu sondă. Pentru furnizarea echipamentului a fost alocată suma de peste 350.000 de lei. Ecograful ar trebui să intre în dotarea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu din acest an.
Pediatria cardiologică este o ramură extrem de complexă a medicinei, dedicată îngrijirii sănătății sistemului cardiovascular la copii și adolescenți. Malformațiile cardiace congenitale sunt cele mai frecvente anomalii de naștere, afectând aproximativ 1% dintre nou-născuți.