Petrecem “7 zile de 8 ori” cu Manuel Riva și IRAIDA
Nu mai răsare nicio stea și niciun soare sau mi se pare? Când te sufocă dorul și tristețile obișnuite, încarcă-te cu energie, ia-ți prietenii și salvează-ți inima cu ritmul muzicii.
Publicat de Barbu Cristian, 29 octombrie 2024, 16:20
Nu mai răsare nicio stea și niciun soare sau mi se pare?
Când te sufocă dorul și tristețile obișnuite, încarcă-te cu energie, ia-ți prietenii și salvează-ți inima cu ritmul muzicii. Manuel Riva și IRAIDA colaborează din nou după succesul piesei “Modern Love”, pentru a-ți aduce un nou hit. “7 zile de 8 ori” este un remake al piesei cu același nume, al grupului Demmo, și te va duce undeva departe cu gândul, dar și cu picioarele, în căutarea celui mai apropiat ring de dans. Enjoy!
Piesa originală a fost scrisă de Manuel Riva, Anamaria Ferentz și Silviu Duduță (Vik), iar pentru remake au colaborat Manuel Riva, IRAIDA și Petre Octavian Ioachim (Achi). Producția a fost realizată de Manuel Riva.
Manuel Riva este un talentat producător de muzică dance și DJ, cu o bogată experiență în industria muzicală. Deși a fost implicat în numeroase proiecte de succes de-a lungul anilor, a lansat oficial proiectul MANUEL RIVA în 2015. Piesele sale, precum „MHM MHM,” „MODERN LOVE”, „MIAMI” și „WHAT MAMA SAID”, au câștigat recunoaștere internațională și continuă să fie susținute de cei mai mari DJ din lume. Producătorul care a intrat în topurile Billboard a fost, de asemenea, nominalizat la Premiile Muzicale Europene pentru cel mai bun act românesc, consolidându-și astfel statutul de figură proeminentă în peisajul muzicii dance.
IRAIDA este cântăreață și unul dintre cei mai apreciați compozitori din industria muzicală românească. A scris cântece pentru artiști precum Banx & Ranx, Rêve, INNA, Alexandra Stan, Sak Noel, Elvana Gjata, SICKOTOY, Manuel Riva, Olivia Addams, Gromee, Antonia și mulți alții. Personalitatea ei puternică și puterea ei de a obține ceea ce își dorește este și mai puternică. Colaborarea cu Manuel Riva, “Modern Love”, a urcat rapid în topul clasamentelor, ajungând pe locul 1 în Top 200 Shazam în Bulgaria și România, plus multe alte clasamente din diferite țări. Datorită vocii sale cameleonice, artista este întotdeauna perfectă pentru orice act artistic. În 2023, IRAIDA a avut ocazia să colaboreze cu DJ-ul polonez Gromee, alături de care a lansat piesa “Don’t Stop The Party”.