Zece pistoale letale descoperite într-un TIR la frontieră
Polițiștii de frontieră au descoperit zece pistoale letale ascunse într-un TIR condus de un cetățean turc, acesta fiind ulterior arestat preventiv pentru contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor.
Publicat de Cosmin Meca, 19 noiembrie 2024, 09:16
În rucsacul aflat în cabina unui TIR condus de un cetățean turc, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin au descoperit zece pistoale, arme de foc letale.
Cetățeanul turc este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și pentru contrabandă calificată. El a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Calafat, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.