Donald Trump se opune lansării de rachete americane în interiorul Rusiei
Publicat de Puiu Vulea, 12 decembrie 2024, 18:23
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a afirmat că se opune „cu vehemență” ca Ucraina să folosească rachetele americane pentru a lovi ținte aflate „la sute de kilometri” în interiorul Rusiei, a relatat Kyiv Independent, citând revista Time.
„Nu sunt de acord în mod vehement cu trimiterea de rachete la sute de kilometri în Rusia. De ce facem asta? Doar escaladăm acest război și îl înrăutățim”, a declarat Trump pentru Time, revistă care l-a desemnat Persoana Anului.
Când a fost întrebat dacă va reduce ajutorul acordat Ucrainei, Trump a spus că va folosi ajutorul american ca pârghie pentru a împinge Kremlinul la masa negocierilor. „Vreau să ajung la un acord, iar singura modalitate de a ajunge la un acord este să nu abandonezi”, susține Donald Trump.