Comisia Europeană lansează un pod aerian către Siria
Publicat de Puiu Vulea, 13 decembrie 2024, 15:35
Comisia Europeană a anunţat vineri lansarea unui pod aerian către Siria, via Turcia, primul ajutor european de acest tip de la căderea regimului preşedintelui Bashar al-Assad.
„Prăbușirea regimului Assad oferă noi speranțe poporului sirian. Dar acest moment de schimbare comportă și riscuri și aduce greutăți. Având în vedere situația de pe teren atât de volatilă, ajutorul nostru pentru poporul Siriei este din ce în ce mai important. Acesta este motivul pentru care ne-am mărit finanțarea umanitară pentru acest an, la peste 160 de milioane EUR. De asemenea, lansăm un pod aerian umanitar care transportă provizii vitale, cum ar fi alimente, medicamente și articole de adăpost. Voi discuta în continuare despre livrarea ajutorului umanitar în întâlnirea mea cu președintele Erdogan de marți. Suntem alături de poporul Siriei”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Zborurile de ajutor finanțate de UE vor transporta un total de 50 de tone de provizii medicale din stocurile UE din Dubai, pentru a fi transportate la Adana, în Turcia, pentru a fi distribuite peste graniță în zilele următoare. Alte 46 de tone de articole pentru sănătate, educație și adăpost, dintr-un alt stoc al UE din Danemarca, vor fi transportate în Adana și furnizate UNICEF și Organizației Mondiale a Sănătății, pentru a fi distribuite în Siria. Comisia a mobilizat, de asemenea, o sumă suplimentară de 4 milioane de euro pentru a răspunde celor mai urgente nevoi ale populației din Siria, ducând sprijinul umanitar total, în 2024, la 163 de milioane de euro.