România este invitat special la Târgul Internațional de Carte de la Cairo
România este țara cu statut de invitat special la Târgul Internațional de Carte de la Cairo 2026, a anunțat Ministerul Culturii, joi, pe Facebook.
Publicat de Lica Simona, 16 ianuarie 2025, 14:28
Informația a venit chiar din partea ministrului egiptean al Culturii, dr. Ahmed Fouad Hanno, în cadrul conferinței de presă, dedicate lansării ediției 2025 a târgului.
”Sărbătorirea Culturii Naționale merge mână în mână cu recunoașterea contribuției noastre la patrimoniul cultural universal. Suntem încântați să anunțăm că, datorită eforturilor comune ale Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Externe și Ambasadei României la Cairo, România va fi țara invitat special la Târgul Internațional de Carte de la Cairo 2026, an în care vom marca și celebrarea a 120 de ani de relații diplomatice româno-egiptene”, precizează reprezentanții Ministerului Culturii.
Potrivit sursei citate, anunțul a fost făcut de ministrul egiptean al Culturii, dr. Ahmed Fouad Hanno, în cadrul conferinței de presă dedicate lansării ediției 2025 a târgului, eveniment care atrage anual milioane de vizitatori.
La ediția din acest an a Târgului Internațional de Carte de la Cairo, România participă cu stand expozițional, organizat în colaborare cu Ministerul Culturii, Facultatea de Limbi Străine a Universității din București, Institutul Cultural Român și Ambasada României la Cairo.
Târgul de la Cairo, ajuns la a 56-a ediție, este cel mai mare eveniment de profil din Orientul Mijlociu și Africa, iar această participare reconfirmă poziția României în elita culturală internațională. În 2024, târgul a înregistrat peste 3,5 milioane de participanți, consolidându-și impactul și dimensiunea sa culturală.
Sursa: Agerpres