?Prima maşină?
Publicat de Cosmin Meca, 13 august 2014, 09:22
Guvernul se pregăteşte să lanseze la 1 octombrie programul ‘Prima maşină’. Statul ar urma să garanteze creditul pentru un automobil pentru tinerii de până la 35 de ani care nu au mai avut niciodată o maşină. ‘Ziarul Financiar’, care citează surse apropiate discuţiilor dintre Ministerul Economiei, bănci şi reprezentanţii pieţei auto, scrie că perioada de creditare va fi de până la 7 ani. Avansul minim nu va depăşi 7%, iar preţul maxim al autovehiculelor se pare că va fi 12.400 de euro cu TVA. Se aşteaptă ca prin acest sistem să se cumpere 5.000 de autoturisme noi în acest an şi pâna la 20.000 anul viitor.