Vizită în Ucraina a Cancelarului german, Angela Merkel
Publicat de Cosmin Meca, 24 august 2014, 19:07
Cancelarul german, Angela Merkel, a pledat, ieri, la Kiev, pentru păstrarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, dar s-a referit şi la descentralizarea ţării şi garantarea drepturilor populaţiei din est. Vizita sa a avut loc în contextul în care violenţele au continuat în est, iar NATO a acuzat Federaţia Rusă că ar fi implicată militar în conflict. Angela Merkel este cel mai important oficial european care a mers la Kiev de la declanşarea crizei din Ucraina, iar vizita sa este privită ca un semn al sprijinului politic de care beneficiază Ucraina în Europa. Pe de altă parte, cancelarul german a discutat cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, despre convorbirile care vor avea loc, săptămâna viitoare, la Minsk, cu Vladimir Putin, şi a pledat pentru un acord de încetare a focului. Surse diplomatice citate de Reuters susţin că Angela Merkel ar fi încercat să determine partea ucraineană să facă unele concesii. Vizita Angelei Merkel, cu doar o zi înainte ca Ucraina să sărbătorească ziua independenţei, a avut loc în contextul în care în estul ţării au continuat confruntările, iar NATO a acuzat Federaţia Rusă că ar fi implicată militar în conflict şi că şi-ar fi utilizat artileria pentru a bombarda forţele ucrainene. Acestea, la rândul lor, şi-au continuat asaltul în zona Doneţk. Între timp, convoiul rus de peste 200 de camioane, care intrase în Ucraina cu ajutoare umanitare, în ciuda opoziţiei Kievului, a revenit în Rusia. Autorităţile ucrainene susţin că, înainte de a părăsi ţara, o parte din camioane au fost încărcate cu echipamente de la două fabrici de armament din zona Luhansk.