Poli?i?ti români în misiune, în Bulgaria
Publicat de Cosmin Meca, 2 septembrie 2014, 10:36
Peste 1.800 de turişti români aflaţi în vacanţă pe litoralul bulgăresc au fost consiliaţi de poliţişti români în această vară. Aflaţi în misiune în ţara vecină pentru al cincilea sezon estival consecutiv, poliţiştii i-au sfătuit pe cei aflaţi în vacanţă cu privire la prevederile legislative din Bulgaria. Poliţiştii români detaşaţi în Bulgaria au fost în misiune comună, alături de colegii bulgari, în staţiunile Balcic, Albena şi Nisipurile de Aur – precizează un comunicat al Poliţiei Române. În urma încheierii unui acord guvernamental româno-bulgar, poliţişti din cele două ţări acţionează în patrule comune pentru asigurarea ordinii şi a liniştii publice. Activităţile au loc pe perioada sezonului turistic, atât vara, cât şi iarna, în zonele în care se deplasează turişti români şi bulgari.