A fost înființat Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii
Publicat de Cosmin Meca, 18 aprilie 2018, 18:30
Proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii a fost adoptat astăzi de Senat. După modificările din comisii, legea de constituire a ajuns în plen cu doar 23 de companii ale căror acţiuni vor alcătui capitalul social al Fondului.
Unul dintre iniţiatori, senatorul PSD Şerban Nicolae, a precizat înfiinţarea Fondului respectă toate angajamentele internaţionale ale României.
Opoziţia a criticat proiectul de lege, senatorii PNL, PMP şi USR reproşând puterii viteza cu care documentul, care are peste 30 de amendamente, a trecut în două zile de Senat. Senatorul PMP Sorin Bădulescu a apreciat că proiectul de lege scunde o modalitate de a devaliza ceea ce a mai rămas în România.
Şi UDMR a citicat documentul, însă l-a votat. Senatorul Tanczos Barna a afirmat că doreşte o îmbunătăţire a instrumentului economic în dezbaterile de la Camera Deputaţilor, care este for decizional.