A inceput Festivalul Lalelelor la Amsterdam!
Publicat de Cosmin Meca, 7 aprilie 2016, 10:31
Tulip Festival – 2016, Festivalul Lalelelor a debutat la Amsterdam. Aproximativ 800.000 de lalele din diverse soiuri au fost plantate în cel mai frumos oraş din Europa, Amsterdam, cu ocazia organizării celei de-a doua ediţii a festivalului.
A fost plantată câte o lalea pentru fiecare locuitor al acestui oraş. Amintim că populaţia capitalei Olandei este de 800.000 de locuitori. Atât locuitorii, cât şi turiştii capitalei olandeze pot admira aceste extraordinare flori, pe parcursul întregii luni aprilie, perioadă în care are loc evenimentul Tulip Festival – 2016.
„Amsterdamul este în mod tradiţional asociat cu ‘legendarele’ lalele, dar, în ultimii ani, aceste flori practic lipseau cu desăvârşire din centrul oraşului”, au menţionat surse ale municipalităţii. „Acest festival are drept obiectiv de a completa acest gol”, au adăugat reprezentanţii Primăriei oraşului Amsterdam.
Florile au fost plantate în mod special în centrul istoric al oraşului. Au fost utilizate şi spaţiile folosite în anii trecuţi, dar şi etajere de lemn, suporţi de metal, ghivece cu aceste plante ornamentale. În oraş au mai fost montate ghivece uriaşe cu zeci de lalele de diferite culori.
„Au fost plantate, în mod simbolic, exact 800.000 de flori, câte o floare pentru fiecare locuitor al oraşului Amsterdam”, au subliniat organizatorii.
Cei care consideră că sunt insuficiente flori în oraş se pot deplasa la o periferie a Amsterdamului, la o distanţă de o jumătate de oră de mers, undeva în afara capitalei olandeze acolo unde sunt amplasate Grădinile Keukenhof sau Grădina Europei, cum i se mai spune. Aici la Grădinile Keukenhof au fost plantate pe o suprafaţă de 32 de hectare de teren peste 7 milioane de bulbi de lalele din 800 de diverse soiuri. Grădinile Keukenhof sunt deschise de regulă de la începutul lunii martie până la mijlocul lunii mai, iar în acest an în intervalul 24 martie – 16 mai, şi propun o gamă extrem de diversificată şi unică în lume de lalele olandeze, care pot fi admirate în toată splendoarea lor, ele fiind furnizate de cei mai buni crescători de flori din lume.
Tematica abordată în acest an de Grădinile Keukenhof este „Secolul de Aur – XVII”, secol în care economia şi cultura olandeză s-au dezvoltat şi au cunoscut prosperitatea la cote maxime. Graţie acestui progres, vizitatorii Grădinilor Keukenhof au ocazia de a admira lalelele extraordinar de frumoase, dar şi să afle lucruri extrem de interesante şi necunoscute despre Olanda.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.