A inceput numaratoarea inversa pentru cartierul chinezesc
Publicat de Cosmin Meca, 4 februarie 2015, 11:52
Până la jumătatea lunii ianuarie, peste 800 de craioveni își depuseseră cereri pentru locuințe în cartierul ce va fi construit de o firmă chineză pe strada Caracal. Totodată, municipalitatea spune că, din partea personalului Armatei, există 463 de cereri pentru locuințe. Personalul din Armată are dreptul la locuințe în viitorul cartier, având în vedere că blocurile vor fi construite pe un teren preluat de la Ministerul Apărării Naționale. Lucrările de construcție a celor 23 de blocuri vor începe luna viitoare. Craiovenii trebuie să știe că avansul de 3.000 de euro va fi plătit investitorului în momentul în care blocurile vor avea deja un etaj. De menționat că blocurile vor avea 187 de garsoniere, 1.035 de apartamente cu două camere, 543 de apartamente cu trei camere și 54 de apartamente tip penthouse.