Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

A încetat din viață scriitorul basarabean Nicolae Dabija

A încetat din viață scriitorul basarabean Nicolae Dabija

Publicat de Lica Simona, 12 martie 2021, 17:16

Nicolae Dabija, scriitor, istoric literar, membru de onoare al Academiei Române, dar și deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, a decedat, în această dimineață, în urma complicațiilor provocate de coronavirus. Anunțul a fost făcut de consultantul Uniunii Scriitorilor din Moldova, Titus Știrbu.

În urmă cu câteva zile, scriitorul basarabean, în vârstă de 72 de ani, a fost internat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, după ce a dezvoltat o formă severă a bolii.

Nicolae Dabija s-a născut pe 15 iulie 1948, în satul Codreni, raionul Cimișlia. Este autor a peste 80 de volume de poezie, proză și eseuri. În 1972, a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova, iar, în 1975, a debutat cu volumul de versuri ”Ochiul al treilea”. Romanul său ”Tema pentru acasă” (2009) a ajuns la cea de-a opta ediție, cu peste 60.000 de exemplare vândute, fiind tradus în mai multe limbi, un record pentru o carte de proză românească.

Din 1986, Nicolae Dabija era redactor-șef al săptămânalului ”Literatura și Arta”. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990-1994, 1998-2001), contribuind la promovarea unor legi istorice, precum Declarația de Independență a Republicii Moldova, legile despre Tricolorul în calitate de Drapel de Stat, despre Stema de Stat și Imnul de Stat al Republicii Moldova. Nicolae Dabija era președinte al  Asociației Oamenilor de Știință, Cultură și Artă, membru titular al Academiei de Științe a Republicii Moldova, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere (L’Académie Européenne des Sciences, des Arts et des Lettres – ALESAL) cu sediul la Paris, laureat al Premiului Național. A fost distins cu Ordinul Republicii, Ordinul Steaua României în grad de Comandor, Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer. 

Premieră la Opera Română Craiova
CULTURAL miercuri, 4 decembrie 2024, 14:24

Premieră la Opera Română Craiova

„Văduva Veselă” - premiera la Opera...

Premieră la Opera Română Craiova
Lucrarea ”Ţărăncuţă odihnindu-se”, de Nicolae Grigorescu, scoasă la licitație
CULTURAL duminică, 1 decembrie 2024, 16:05

Lucrarea ”Ţărăncuţă odihnindu-se”, de Nicolae Grigorescu, scoasă la licitație

”Ţărăncuţă odihnindu-se”, de Nicolae Grigorescu, va fi pusă în vânzare, la preţul estimativ de 100.000 - 200.000 de...

Lucrarea ”Ţărăncuţă odihnindu-se”, de Nicolae Grigorescu, scoasă la licitație
Spectacol în premieră al Teatrului Naţional Radiofonic, dedicat lui Avram Iancu
CULTURAL sâmbătă, 30 noiembrie 2024, 14:13

Spectacol în premieră al Teatrului Naţional Radiofonic, dedicat lui Avram Iancu

Spectacolul radiofonic Glonţul de argint sau Adevărata moarte a lui Avram Iancu, de Mircea Tomuş, marchează bicentenarul naşterii lui Avram...

Spectacol în premieră al Teatrului Naţional Radiofonic, dedicat lui Avram Iancu
Filmul ”Trei kilometri până la capătul lumii” - distins cu European University Film Award
CULTURAL sâmbătă, 30 noiembrie 2024, 13:54

FILM/ ”Trei kilometri până la capătul lumii” intră în cursa pentru Premiile Oscar 2025

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, este propunerea României pentru Premiile Oscar 2025, la categoria Cel...

FILM/ ”Trei kilometri până la capătul lumii” intră în cursa pentru Premiile Oscar 2025
CULTURAL sâmbătă, 30 noiembrie 2024, 12:51

A fost lansat ultimul volum de memorii al Reginei Maria

”Povestea vieții mele. Capitole târzii. Memorii regăsite ale reginei Maria” – un document istoric de excepțională importanță pentru...

A fost lansat ultimul volum de memorii al Reginei Maria
CULTURAL marți, 26 noiembrie 2024, 13:20

Stagiunea Colibri. ACTul 9: Marcel Iureș revine, la Craiova

Marcel Iureș, Dan Rădulescu și Ionuț Toader prezintă, pe scena Teatrului Colibri, spectacolul ”Rosto”, în regia lui Alexandru Dabija....

Stagiunea Colibri. ACTul 9: Marcel Iureș revine, la Craiova
CULTURAL marți, 26 noiembrie 2024, 11:56

Se lansează volumul VI al Caietelor macedonskiene, la Biblioteca Aman

Pe 14 martie 2024 s-au împlinit 170 de ani de la naşterea lui Alexandru Macedonski, prilej cu care a fost organizată cea de-a VI-a ediţie a...

Se lansează volumul VI al Caietelor macedonskiene, la Biblioteca Aman
CULTURAL luni, 11 noiembrie 2024, 16:22

”Un cântec de sirenă”: Premieră a Teatrului Național Radiofonic, la Radio România Actualități

Pe 13 noiembrie, la aniversarea a 88 de ani ai profesorului Alexandru Sincu, Teatrul Național Radiofonic îl readuce în atenția ascultătorilor cu...

”Un cântec de sirenă”: Premieră a Teatrului Național Radiofonic, la Radio România Actualități