A murit Doru Dinu Glăvan, președintele UZP
Publicat de Liviu Goga, 31 octombrie 2021, 22:11
Doru Dinu Glăvan, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cunoscută personalitate a presei românești, s-a stins din viață la Reșița, orașul său natal, în urma unor complicații generate de infectarea cu COVID-19. Doru Dinu Glăvan, care și-a câștigat aprecierea unanimă atât a radio-ascultătorilor, cât și a specialiștilor din domeniu, era la al treilea mandat de președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, organizație pe care a propulsat-o până la statutul de cea mai mare din țară, pentru care a reușit să obțină statutul de „Uniune de creație de utilitate publică” și căreia i-a dedicat activitatea sa neobosită, până în ultima clipă. Dumnezeu să-l odihnească în pace!