Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

A murit Mircea Ionescu-Quintus

Radio România Oltenia

Publicat de Puiu Vulea, 15 septembrie 2017, 17:22

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, a încetat din viaţă astăzi, la 100 de ani, potrivit unor surse apropiate familiei. Mircea Ionescu Quintus s-a înscris în PNL la vârstă de 19 ani, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost deţinut politic în perioada comunistă, iar după Revoluţie preşedinte al PNL, ministru al Justiţiei, deputat şi de două ori senator.

În acest an, seniorul liberal a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis, cu Ordinul Naţional Steaua României.
Să ascultăm ce spunea Mircea Ionescu Qiuntus cu acel prilej :

Mircea Ionescu Quintus a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost deţinut politic în perioada comunistă, iar după Revoluţie, preşedinte al PNL, ministru al Justiţiei, deputat şi de două ori senator. Fostul lider PNL s-a născut în Crimeea, într-o familie de vechi liberali. Mircea Ionescu Quintus a fost scriitor, preşedinte de onoare al Uniunii Epigramiştilor din România şi membru al Uniunii Scriitorilor. De asemenea, el a fost veteran de război şi membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

Campania
National luni, 27 ianuarie 2025, 13:33

Campania „Şi tu ai fost jefuit! Muzeele contează!”/ Muzeul Brukenthal, închis temporar

Muzeul Brukenthal va fi închis, timp de o săptămână, pentru a atrage atenția asupra necesității protejării patrimoniului cultural...

Campania „Şi tu ai fost jefuit! Muzeele contează!”/ Muzeul Brukenthal, închis temporar
Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului
National luni, 27 ianuarie 2025, 13:22

Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului/ Mesajul președintelui Klaus Iohannis

27 ianuarie 2025: 80 de ani de la eliberarea victimelor din lagărele de la...

Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului/ Mesajul președintelui Klaus Iohannis
Bacalaureat 2025. Au început probele examenului de BAC. Elevii susțin probele orale la Limba română
National luni, 27 ianuarie 2025, 11:31

Bacalaureat 2025. Au început probele examenului de BAC. Elevii susțin probele orale la Limba română

Au început probele examenului de...

Bacalaureat 2025. Au început probele examenului de BAC. Elevii susțin probele orale la Limba română
Premierul Marcel Ciolacu/Reacție la decizia CCR de anulare a primului tur alalegerilor prezidențiale
National duminică, 26 ianuarie 2025, 16:22

Celulă de criză pentru coordonarea recuperării celor patru piese de tezaur furate

Celulă de criză pentru coordonarea recuperării celor patru piese de tezaur...

Celulă de criză pentru coordonarea recuperării celor patru piese de tezaur furate
National duminică, 26 ianuarie 2025, 12:56

Consiliul Național al PNL l-a desemnat pe Crin Antonescu drept candidat la Președinția României

Consiliul Național al PNL l-a desemnat pe Crin Antonescu drept candidat la Președinția...

Consiliul Național al PNL l-a desemnat pe Crin Antonescu drept candidat la Președinția României
National duminică, 26 ianuarie 2025, 10:04

Protestanți sancționați de Jandamerie

Protestanți sancționați de...

Protestanți sancționați de Jandamerie
National duminică, 26 ianuarie 2025, 09:42

Autoritățile de la București se află în permanentă legătură cu cele olandeze și europene după furtul a patru artefacte aparținând tezaurului dacic al României

Autoritățile de la București se află în permanentă legătură cu cele olandeze și europene după ce patru artefacte din aur aparținând...

Autoritățile de la București se află în permanentă legătură cu cele olandeze și europene după furtul a patru artefacte aparținând tezaurului dacic al României
National duminică, 26 ianuarie 2025, 08:24

Consiliul Național al PNL se reunește pentru a decide validarea candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale

Consiliul Naţional al PNL validează candidatura lui Crin Antonescu la alegerile...

Consiliul Național al PNL se reunește pentru a decide validarea candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale