Abonament la parcare: 1.200 de lei pe an
Publicat de Cosmin Meca, 27 octombrie 2016, 12:15
Slătinenii care vor să folosească, timp de un an calendaristic, parcarea supraetajată de pe strada Aleea Rozelor pot să achiziţioneze un abonament în valoare de 1.200 lei, potrivit unui proiect lansat în dezbatere publică, pe site-ul Primăriei Slatina.
Potrivit aceluiasi proiect, accesul în parcare se va face pe baza unui card, care nu este transmisibil. În cazul deteriorării sau pierderii cardului de acces în parcare, în perioada contractuală, chiriaşul va achita suma de 50 lei, pentru eliberarea unui nou card de acces. Reprezentanţii Primăriei Slatina au declarat că în cazul în care cererile de abonamente vor depăşi locurile din parcare, acestea vor fi atribuite în urma unei licitaţii.