Acţiunea „Dăruieşte pentru un zâmbet” se extinde
Publicat de Puiu Vulea, 16 aprilie 2019, 16:45
Primăria Râmnicu Vâlcea intenţionează să extindă proiectul de implicare socială „Dăruieşte pentru un zâmbet” – donaţii în haine pentru cei nevoiaşi prin intermediul unui container special – prin amplasarea altor două containere de acest tip în vecinătatea pieţelor din Nord şi din zona centrală.
În cadrul proiectului demarat de Municipalitate în luna octombrie a anului 2018, hainele donate la containerul amplasat în vecinătatea Catedralei Ostroveni au ajuns la persoanele aflate în situaţii dificile din Colonie Nuci, din casele de tip familial din Ocnele Mari, precum şi la asistaţii din centrele sociale de la Zătreni, Măciuca şi Băbeni.