Acțiuni preventive ale poliţiştilor craioveni
Publicat de Cosmin Meca, 21 noiembrie 2019, 14:00
Polițiștii de proximitate din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au organizat o activitate cu caracter informativ-preventiv, pe linia prevenirii delincvenţei juvenile, a violenţei în familie, dar şi pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului.
Acţiunile au fost realizate atât în unităţi de învăţământ, cât şi în spaţiul public.
Astfel, în zonele aglomerate din cartierul Craioviţa Nouă și în parcările supermarketurilor au fost purtate discuții cu persoanele cu grad ridicat de victimizare.
Celor aproximativ 250 de persoane cu care poliţiştii au interacţionat li s-au prezentat aspecte referitoare la comportamente preventive, moduri de operare ale infractorilor şi li s-au oferit sfaturi menite a diminua riscul ca aceștia să devină victime ale violenței.
Totodată, persoanelor abordate le-au fost înmânate pliante conținând recomandări adecvate riscului de victimizare specific, respectiv pliante cu recomandări pentru prevenirea furturilor din autoturisme, din buzunare, din societăți comeciale, din locuințe, dar şi recomandări pentru prevenirea faptelor comise cu violență.
Pe linia prevenirii delicvenței juvenile, polițiștii de proximitate s-au deplasat la un liceu craiovean, unde, în prezența unui număr de aproximativ 200 elevi, a conducerii unității de învățământ, consilierului educativ și a 8 cadre didactice, au organizat o întâlnire ce s-a desfășurat în sala de festivități, cu tema „ Violenţa în Şcoli”.
Cu această ocazie, celor prezenţi le-au fost făcute recomandări privind siguranța în drumul spre casă sau spre școală, siguranța rutieră şi siguranța în mediul online.
Poliţiştii au urmărit şi informarea și conștientizarea elevilor privind riscurile asociate consumului de droguri, prevenirea şi combaterea violenţei fizice, verbale sau de altă natură şi riscurile şi efectele asociate comiterii de fapte de natură penală sau contravenţională.